Monografia explorează dinamica identității în cadrul politicii externe a monarhiilor din Orientul Mijlociu de la evoluția sistemului regional de după războaiele mondiale până în prezent. Folosind un cadru teoretic inovator care combină analiza politicii externe în contextul regimurilor autoritare și teoria identității sociale, cartea teoretizează originile și funcționarea internă a unei păci monarhice între regimurile ereditare din Orientul Mijlociu, inclusiv monarhiile din Golf, precum și Iordania și Maroc. În timp ce fenomenul păcii democratice este bine stabilit în științele politice, această carte susține că, la fel ca pacea monarhică examinată, este de fapt un sub-caz al unei păci mai largi a sistemelor politice similare (SPSP). Teoria postulează că monarhiile nu poartă război între ele pentru că se recunosc reciproc ca membri ai aceluiași grup, ceea ce permite alte mecanisme de rezolvare a conflictelor – comportamentul care este permis împotriva străinilor ar putea fi interzis împotriva membrilor aceluiași club sau familie. Teoria este ilustrată cu numeroase studii de caz care analizează dinamica regională generală, precum și patru cazuri cruciale de conflict interstatal monarhic: relațiile Bahrain-Qatar, rivalitatea saudită-hașemită și relațiile dintre Kuweit și Irak și Iran și Emiratele Arabe Unite. Această relatare aprofundată a politicilor externe și a comunității care leagă monarhiile din Orientul Mijlociu va fi de interes pentru cititorii din relațiile internaționale, studiile autoritarismului, Orientul Mijlociu și politica din Golful Persic. . Limba: engleză