Kant's Inferentialism se bazează pe o gamă largă de surse pentru a prezenta o lectură a teoriei lui Kant a reprezentării mentale ca răspuns direct la provocările lansate de Hume în A Treatise of Human Nature. Kant respinge concluziile pe care le trage Hume pe motiv că acestea se bazează pe teoria reprezentării mentale a lui Hume, pe care Kant o respinge prezentând obiecții față de modul în care Hume tratează reprezentările stărilor complexe de lucruri și natura judecății. În locul ei, Kant combină o explicație a conceptelor ca reguli de inferență cu o explicație detaliată a percepției și a sinelui ca loc al normelor conceptuale pentru a forma o teorie completă a experienței umane ca o întreprindere în esență guvernată de reguli, menită să producă o reprezentare a lumii ca un sistem de obiecte conectate în mod necesar între ele prin legi cauzale. Această interpretare a dialecticii istorice îmbogățește înțelegerea noastră atât a lui Hume, cât și a lui Kant și aduce în discuție perspectivele lui Kant asupra reprezentării mentale în dezbaterile contemporane din filosofia minții. Versiunea lui Kant a inferențialismului este atât rezistentă la obiecțiile la relatările contemporane care le prezintă ca forme de idealism lingvistic, cât și servește ca remediu la scientismul humean deplasat despre reprezentare. . Limba: engleză